...

Vers invelit in lumina
Ti-as sopti magia ce mi-ai sadito-n inima,
dar necontestatul cuvant
l-ai impletit demult in cantul tau,
rascolind sentimentul obscur.
O raza de soare-ti mai cer
lasa in mine lumina,
sa curga izvor de lumina
din insa-mi fiinta de lut
Zdrobeste-ntunericul din mine
Si canta-mi iubire-n amurg...

Am incercat sa vorbesc despre suferinta si am gasit amaraciunea. Am incercat sa traiesc fericire insa intristarea ma agatat de picior si nu mia dat voie sa alerg catre Soare. Am vrut sa traiesc in present, dar trecutul mereu ma urmarea, am incercat sa fug in viitor, dar influentele prezentului m-au oprit.

Am alergat spre a intampina curcubeul , dar norii au adus ploaia inainte sa pot privi culorile curcubeului.

Am incercat sa ma ascund in filosofie insa cuvintele nu m-au lasat in pace ci mi-au nascocit intreaga cunostinta despre viata incercand sa-mi fure vorbirea…

Atunci am cazut in tacere.

Tacerea mi-a adus prima lacrima, iar prima lacrima a adus miile picaturi de roua a ochilor mei impovarati. Simteam ca mi-am pierdut si ultima raza de soare care imi incalzise obrajii pana atunci … Oare unde a fugit acea caldura?

Am ramas rece ca un cadavru… Singurul lucru pe care eram capabila sa-l aud erau bataile inimi mele. S-a trezit in mine atunci un gand: “Traiesc!” Inima imi spune ca traiesc!

In pofida tuturor suferintelor prin care am alrgat, traiesc! Nu m-a bucurat nimic mai mult atunci, decat simplul fapt ca traiesc…